Vrei să te plimbi ca Nicolae Ceaușescu? Mașina preferată a dictatorului a fost scoasă la vânzare pe internet. La cât a ajuns deja licitația

  • Publicat:
  • Actualizat:

Un român a scos la vânzare o mașină ARO. Nu orice ARO, ci chiar modelul care a făcut parte din flota auto a lui Nicolae Ceaușescu. Scos la vânzare pe internet, autovehiculul a ajuns deja la un preț foarte mare, 30.000 de euro, dar poate fi vândută cu chiar mai mulți bani.

Modelul 246, produs în 1987 la Curtea de Argeș, merge pe benzină, are un motor de 2.500 de centrimetri cubi și este de culoare albastră. Licitația pentru mașina devenită deja de epocă a început de la un euro, dar a ajuns deja la 30.000 de euro într-un timp foarte scurt.

„Nu este mașina mea, ci a unui om cu bani care are trei bucăți, dintre care vrea să vândă una singură. Am pus-o la vânzare pentru un euro, apoi ni s-au oferit 15.000, 17.000, 20.000. Am ajuns la peste 30.000 de euro și așteptăm să vedem ce ni se oferă peste această sumă”, a declarat un intermediar pentru adevărul.ro.

De-a lungul timpului, Nicolae Ceaușescu a fost un mare fan al mărcii ARO. La începutul anilor 1980, fostul dictator a dat ordin ca un ARO 240 să fie transformat într-o limuzină.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣

Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.

9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii ale milionarului!
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile

DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO

Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×